Newsletter legislativ

Crearea cadrului legal de introducere a salariului minim diferențiat

În Monitorul Oficial cu numărul 963 din data de 14 noiembrie 2018, s-a publicat ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel se modifică o serie de acte normative, printre care se numără: Codul Muncii - Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

 

 

Una dintre modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferențiat pentru anumite categorii de salariați: pentru salariații care sunt încadrați pe studii superioare, precum și pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel.

O altă modificare adusă Legii 53/2003 dă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/2018. „Potrivit vechilor prevederi din Codul Muncii, contractul individual de muncă înceta de drept la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, respectiv a vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare.”

De asemenea, prin modificările aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, persoanele care au absolvit învățământul primar, aflate în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și alte categorii de persoane vor avea acces la programe de formare prin ucenicie, de nivel 1 (cunoștințe generale și aptitudini de bază). Scopul măsurii este reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, dar și îmbunătățirea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. Astfel se vor putea înscrie la cursuri și persoane cu studii primare. 

Sursă de referinţă: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 96 din 9 noiembrie 2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

 

Data publicarii: 23.11.2018

Pentru candidati

Contact - Crowe Payout Romania SRL

BUCURESTI Str. Popa Petre nr 5, etaj 3, sector 2, tel. +40 (0)31 22 85 119 - fax +40 (0)31 2285120 info@crowe.ro

CLUJ-NAPOCA Str Dorobantilor nr 14-16 Cluj City Center, Cluj-Napoca, Romania tel. +40 (0)264 590 067 - fax +40 (0)264 596666 info@crowe.ro

TIMISOARA Timisoara, Str. Surorile Martir Caceu nr. 7, Jud. Timis tel. +40 (0)256 306 056 - fax +40 (0)256 306059 info@crowe.ro